Am întâlnit-o pe stradă, în ziua festivalului “Constelația Necunoscută” și am tresărit când am zărit-o. În urmă cu trei ani, când am cunoscut-o, nu apărea pe afiș cu noul nume de scenă, de aceea nu am știut că ea este invitata care va apărea în recitalul de după concurs. Eu o știam de Elena Cristina Hristea, nu de Cristinelle. Am spus doar un “Ei”, m-a auzit și s-a întors spre mine. “Nu sunteți cântăreața lui Eugen Bertea?”, am întrebat-o și, spre surprinderea mea, m-a recunoscut. Și domnul care o însoțea părea să mă cunoască.
“V-am pus articolul pe care l-ați scris despre Cristinelle în biroul meu”, mi-a mărturist pe neașteptate și m-am bucurat că cei doi trecători grăbiți de pe stradă s-au dovedit a fi mai mult decât niște cunoscuți. Amabilitatea și cuvintele lor sincere m-au impulsionat să trăiesc “Constelația Necunoscută” din acest an cu aceeași plăcere și bucurie ca în trecut.
Deși s-au complicat toate, am rămas iarăși nouă ore în sala Casei de Cultură, până la ora zece seara. De drag și din admirație pentru vocea interpretei din Roman, am stat apoi încă două ore alături de ea și de impresarul său. La o oră târzie, la pâlpâirea unuia din sufletele cele mai altruiste pe care le-am întâlnit vreodată, am însăilat povestea aceasta, despre femeia serioasă, matură, care, veți vedea, s-a născut să cânte. Deși mulți admiratori o întâlnesc prin tribunale sau primării, pentru că, atunci când nu se află pe scenă, este consilier juridic, Cristinelle nu pare a fi nemulțumită că nu își dedică viața numai muzicii. Multă vreme, afacerile din lumea show bussines-ului au ținut-o departe de scenă, dar iată că acum pare hotărâtă să facă ceea ce știe cel mai bine: să cânte.
“Eu nu am acceptat compromisuri, cu toate că la fiecare colț de stradă te așteaptă un șacal”, mi-a spus încă de la început Cristinelle. De ce a avut curajul să declare asta? Iată povestea ei...
“V-am pus articolul pe care l-ați scris despre Cristinelle în biroul meu”, mi-a mărturist pe neașteptate și m-am bucurat că cei doi trecători grăbiți de pe stradă s-au dovedit a fi mai mult decât niște cunoscuți. Amabilitatea și cuvintele lor sincere m-au impulsionat să trăiesc “Constelația Necunoscută” din acest an cu aceeași plăcere și bucurie ca în trecut.
Deși s-au complicat toate, am rămas iarăși nouă ore în sala Casei de Cultură, până la ora zece seara. De drag și din admirație pentru vocea interpretei din Roman, am stat apoi încă două ore alături de ea și de impresarul său. La o oră târzie, la pâlpâirea unuia din sufletele cele mai altruiste pe care le-am întâlnit vreodată, am însăilat povestea aceasta, despre femeia serioasă, matură, care, veți vedea, s-a născut să cânte. Deși mulți admiratori o întâlnesc prin tribunale sau primării, pentru că, atunci când nu se află pe scenă, este consilier juridic, Cristinelle nu pare a fi nemulțumită că nu își dedică viața numai muzicii. Multă vreme, afacerile din lumea show bussines-ului au ținut-o departe de scenă, dar iată că acum pare hotărâtă să facă ceea ce știe cel mai bine: să cânte.
“Eu nu am acceptat compromisuri, cu toate că la fiecare colț de stradă te așteaptă un șacal”, mi-a spus încă de la început Cristinelle. De ce a avut curajul să declare asta? Iată povestea ei...
MaricoCristinelle s-a născut la Roman și este singură la părinți. Fetița exagerat de răsfățată a devenit vedeta grădiniței la nici patru ani. Tare îi mai plăcea să se simtă privită și ascultată de toată lumea. Și asta datorită faptului că, în taină, jocul ei preferat se petrecea în fața oglinzii.
“Mă îmbrăcam în cămașa de noapte a mamei, cu rochia și pantofii ei cu toc și cântam, având ca microfon un tub de spray, în oglindă”, povestește.
A cântat apoi la serbări, în corul școlii și la biserica Episcopiei Ortodoxe din Roman. Din clasa a IX-a a devenit mereu laureată la “Cântarea României”. Îi plăcea să interpreteze piesele Mihaelei Runceanu, iar norocul ei s-a numit simplu: Marico. Această doamnă cu nume misterios era coafeza artiștilor. Când vedetele României veneau în turneu la Roman, ea le aranja părul. Cristinelle povestește că întâmplarea a făcut ca într-o zi să ajungă în Roman chiar Mihaela Runceanu. Cum Elenei Cristina Hristea îi plăcea să interpreteze cel mai mult cântecele Mihaelei, doamna Marico i-a spus: “Ce-ar fi să o suni pe Mihaela Runceanu? Am eu numărul ei de telefon!”
“Am sunat și i-am spus că eu cânt, că îmi place să-i interpretez piesele, și că o rog să mă asculte. Doamna Mihaela Runceanu mi-a răspuns că pot să mă duc să mă vadă, așa că l-am luat pe tata și am plecat spre București, la Școala Populară de Artă, din Piața Cosmonauților. Mihaela Runceanu era la clasă cu Ionel Tudor. Fără să știu că acesta va fi acolo, am cântat o piesa lui, «Noapte albastră». M-a acompaniat la pian chiar Ionel Tudor. Elevii care erau prezenți au fost mirați de curajul și interpretarea mea și m-au aplaudat. Simțeam că mă sufoc de emoție”, povestește Cristinelle.
“Mă îmbrăcam în cămașa de noapte a mamei, cu rochia și pantofii ei cu toc și cântam, având ca microfon un tub de spray, în oglindă”, povestește.
A cântat apoi la serbări, în corul școlii și la biserica Episcopiei Ortodoxe din Roman. Din clasa a IX-a a devenit mereu laureată la “Cântarea României”. Îi plăcea să interpreteze piesele Mihaelei Runceanu, iar norocul ei s-a numit simplu: Marico. Această doamnă cu nume misterios era coafeza artiștilor. Când vedetele României veneau în turneu la Roman, ea le aranja părul. Cristinelle povestește că întâmplarea a făcut ca într-o zi să ajungă în Roman chiar Mihaela Runceanu. Cum Elenei Cristina Hristea îi plăcea să interpreteze cel mai mult cântecele Mihaelei, doamna Marico i-a spus: “Ce-ar fi să o suni pe Mihaela Runceanu? Am eu numărul ei de telefon!”
“Am sunat și i-am spus că eu cânt, că îmi place să-i interpretez piesele, și că o rog să mă asculte. Doamna Mihaela Runceanu mi-a răspuns că pot să mă duc să mă vadă, așa că l-am luat pe tata și am plecat spre București, la Școala Populară de Artă, din Piața Cosmonauților. Mihaela Runceanu era la clasă cu Ionel Tudor. Fără să știu că acesta va fi acolo, am cântat o piesa lui, «Noapte albastră». M-a acompaniat la pian chiar Ionel Tudor. Elevii care erau prezenți au fost mirați de curajul și interpretarea mea și m-au aplaudat. Simțeam că mă sufoc de emoție”, povestește Cristinelle.
Elevă a Mihaelei RunceanuMihaela Runceanu, nume și voce de excepție în muzica ușoară românească, a fost profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București. I-au fost elevi Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Denis Roman, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mădălina Manole. Corepetitor, la aceeași clasă, compozitorul Ionel Tudor. Mihaela se ocupa de vocalize și de exerciții de respirație, de pregătirea vocală, iar Ionel Tudor de repertoriul elevilor.
Acceptată ca elevă la clasa Mihaelei Runceanu, Elena Cristina Hristea, a devenit în scurt timp, una din favoritele sale. Pentru că în clasă erau mulți elevi, Cristinelle mergea deseori acasă la interpretă, pe Șoseaua Mihai Bravu, nr. 293, la parterul blocului 12, să ia lecții de canto.
În acea ultimă zi din viața Mihaelei Runceanu, 31 octombrie 1989, ea s-a dus la sediul Radiodifuziunii Române, unde s-a întâlnit cu Titus Andrei și a căutat negativele unor cântece. Paradoxal, acele negative au ajuns tocmai la Elena Cristina Hristea.
“Mă pregăteam acasă la ea. Veneam sâmbăta și duminica de la Roman special pentru aceste lecții. Ea îi simpatiza mult pe tatăl meu și pe nașul meu de botez. Înainte de a fi omorâtă, mi-a dat câteva role de magnetofon, cu negative ale cântecelor ei. După amiază, la ora cinci, am fost la ea, iar imediat, noaptea, a fost asasinată în mod bestial, în jurul orei unu. Atunci, când am văzut-o ultima oară, i-am dus un buchet de trandafiri albi și am stat cu ea și cu nașul meu, Vasile Gheorghi, la o cafea. De aceea am fost audiați amândoi la Poliție. Eu o sunasem și cu o zi înainte, așa că mi s-a găsit numărul și am fost suspectă. De fapt, au fost audiați toți cei care au sunat sau au fost pe la Mihaela Runceanu în ultimele ei zile de viață”, își amintește Cristinelle.
Acceptată ca elevă la clasa Mihaelei Runceanu, Elena Cristina Hristea, a devenit în scurt timp, una din favoritele sale. Pentru că în clasă erau mulți elevi, Cristinelle mergea deseori acasă la interpretă, pe Șoseaua Mihai Bravu, nr. 293, la parterul blocului 12, să ia lecții de canto.
În acea ultimă zi din viața Mihaelei Runceanu, 31 octombrie 1989, ea s-a dus la sediul Radiodifuziunii Române, unde s-a întâlnit cu Titus Andrei și a căutat negativele unor cântece. Paradoxal, acele negative au ajuns tocmai la Elena Cristina Hristea.
“Mă pregăteam acasă la ea. Veneam sâmbăta și duminica de la Roman special pentru aceste lecții. Ea îi simpatiza mult pe tatăl meu și pe nașul meu de botez. Înainte de a fi omorâtă, mi-a dat câteva role de magnetofon, cu negative ale cântecelor ei. După amiază, la ora cinci, am fost la ea, iar imediat, noaptea, a fost asasinată în mod bestial, în jurul orei unu. Atunci, când am văzut-o ultima oară, i-am dus un buchet de trandafiri albi și am stat cu ea și cu nașul meu, Vasile Gheorghi, la o cafea. De aceea am fost audiați amândoi la Poliție. Eu o sunasem și cu o zi înainte, așa că mi s-a găsit numărul și am fost suspectă. De fapt, au fost audiați toți cei care au sunat sau au fost pe la Mihaela Runceanu în ultimele ei zile de viață”, își amintește Cristinelle.
“Bine că n-ai stat cu ea, că te omora și pe tine!”După ce a plecat de la Mihaela Runceanu, fata din Roman a rămas în acea noapte în București, împreună cu “nanul” ei.
“A doua zi, a venit și tatăl meu, să meargem împreună la profesoara mea. Ne-am dus la școală pe la ora 11, am intrat, dar înăuntru era o liniște de mormânt. Mi-am zis că ceva nu este în regulă. Am întrebat unde-i Mihaela. Atunci, Ionel Tudor mi-a spus: «Mihaela nu mai există! Uite ce s-a întâmplat astă noapte... Bine că n-ai stat cu ea, că te omora și pe tine!» Am coborât scările și-am ieșit în stradă. Am mers aiurea, până m-am pierdut. Doar târziu m-am regăsit cu tata. Mihaela a fost strangulată și desfigurată. Nu-mi vine nici astăzi să cred că i s-a putut întâmpla așa ceva. Era de o frumusețe și de o bunătate aparte! Când am văzut-o ultima dată avea numai flori în cameră, pentru că tocmai își lansase cu o săptămână înainte ultimul disc, «Pentru voi, muguri noi». Cât am stat la ea, mi-a scris la mână textul la piesa «Eu nu te-am uitat». Păstrez cu sfințenie foaia. Să pleci dintr-un oraș precum Romanul, să dai un telefon la un artist, de fapt la una din cele mai mare cântărețe din România, iar ea să îți întindă o mână, să te cheme, să accepte să te asculte! Nu prea se întâmpla des asta! Mihaela Runceanu era de o generozitate aparte, iar pe mine m-a iubit foarte mult, spunea că am vocea asemănătoare cu a ei”, povestește Cristina Hristea.
Interpreta din Roman a avut șansa să-i fie elevă Mihaelei Runceanu, iar astăzi ea povestește cum înainte chiar de a ajunge să o cunoască, le spunea oamenilor din Roman că într-o zi ea o va căuta cu adevărat, să o roage să îi spună dacă are sau nu are talent.
“Chiar dacă mi-ar fi spus «Veziți-ți de treaba dumitale», nu m-aș fi supărat. Îmi doream foarte mult să știu adevărul despre mine”, explică ea.
“A doua zi, a venit și tatăl meu, să meargem împreună la profesoara mea. Ne-am dus la școală pe la ora 11, am intrat, dar înăuntru era o liniște de mormânt. Mi-am zis că ceva nu este în regulă. Am întrebat unde-i Mihaela. Atunci, Ionel Tudor mi-a spus: «Mihaela nu mai există! Uite ce s-a întâmplat astă noapte... Bine că n-ai stat cu ea, că te omora și pe tine!» Am coborât scările și-am ieșit în stradă. Am mers aiurea, până m-am pierdut. Doar târziu m-am regăsit cu tata. Mihaela a fost strangulată și desfigurată. Nu-mi vine nici astăzi să cred că i s-a putut întâmpla așa ceva. Era de o frumusețe și de o bunătate aparte! Când am văzut-o ultima dată avea numai flori în cameră, pentru că tocmai își lansase cu o săptămână înainte ultimul disc, «Pentru voi, muguri noi». Cât am stat la ea, mi-a scris la mână textul la piesa «Eu nu te-am uitat». Păstrez cu sfințenie foaia. Să pleci dintr-un oraș precum Romanul, să dai un telefon la un artist, de fapt la una din cele mai mare cântărețe din România, iar ea să îți întindă o mână, să te cheme, să accepte să te asculte! Nu prea se întâmpla des asta! Mihaela Runceanu era de o generozitate aparte, iar pe mine m-a iubit foarte mult, spunea că am vocea asemănătoare cu a ei”, povestește Cristina Hristea.
Interpreta din Roman a avut șansa să-i fie elevă Mihaelei Runceanu, iar astăzi ea povestește cum înainte chiar de a ajunge să o cunoască, le spunea oamenilor din Roman că într-o zi ea o va căuta cu adevărat, să o roage să îi spună dacă are sau nu are talent.
“Chiar dacă mi-ar fi spus «Veziți-ți de treaba dumitale», nu m-aș fi supărat. Îmi doream foarte mult să știu adevărul despre mine”, explică ea.
“Mi s-au cerut 220 de milioane și nu am vrut să mai dau”Rămasă fără cea care i-a fost profesoară, Elena a stat liniștită, acasă la Roman, până într-o bună zi, când aceeași coafeză Marico a sfătuit-o să îl caute pe Marius Țeicu. Acestuia i-a plăcut vocea Cristinei Hristea și a acceptat să o pregătească.
“Am studiat cu domnul Marius Țeicu o vreme. El mi-a oferit negative foarte bune, datorită cărora am început să cânt pe scenă alături de mari artiști și actori. În acea perioadă, am înțeles că nu am banii necesari să fac muzică, pentru că șacalii stăteau la pândă, ca și acum. Oricât de mult talent ai avea, în orice domeniu, dacă n-ai parale, nu te ia nimeni în seamă în România”, spune ea.
Totuși a venit ziua în care l-a întâlnit pe Dinu Giurgiu. El îi compusese Mihaelei Runceanu piesa «Să fim copii», pe care Cristinelle o interpreta aproape la fel de bine precum profesoara ei. Compozitorul Dinu Giurgiu nu numai că i-a dăruit negativul melodiei «Vis romantic», pe care inițial o făcuse pentru Sanda Ladoși, dar a și trimis-o cu acesta la Radio și TVR Iași.
“Cu ajutorul doamnei Carmen Olaru, a domnilor Ioan Moraru și Corneliu Slătinaru, am debutat la Iași, am făcut primele înregistrări în radio și televiziune. Am realizat atunci primul meu videoclip, la piesa «Vis romantic». Filmările s-au făcut în parcul Copou din Iași și a trebuit să așteptăm să înflorească teii, să putem filma. Era în anul 1992”.
Prin redactorul radio Corneliu Slătinaru, Cristinelle a a juns să îl cunoască în anul 1999 pe compozitorul Eugen Bertea, care, după ce le descoperise și le promovase pe Loredana Groza, Carmen Rădulescu, Cristina Spătar, Alexandra Ungureanu, Mioara Feraru, a acceptat să se ocupe și de ea.
“Domnul Bertea m-a ascultat cum cânt, a spus că îi plac, apoi, din acea clipă mi-a prezentat piese care mi se potriveau. Cu toate că tatăl meu s-a împotrivit de această dată să îmi consolidez cariera muzicală, eu am mers înainte. Părinții mei voiau să mă vadă judecător, însă eu mi-am continuat drumul în muzică. Am realizat niște cântece reușite cu domnul Eugen Bertea. Melodiile «O dragoste perfectă» și «Lumea mea» au și videoclipuri. Cu ele am ajuns, grație domnului Nicolae Modreanu de la TVR 1 București, în emisiuni atât la televiziuni din București, cât și din țară”.
În 1997, Cristinelle a participat la festivalul de la Mamaia, cu piesa “Aveam nevoie de iubire”, compusă de Dan Ștefănică, pe versurile textierei Andreea Andrei. Înregistrările au fost făcute în studioul lui Ilie Micolov.
“Am luat prima preselecție, am dat bani, ca să merg mai departe. Apoi, când mi s-au cerut cu nerușinare 220 de milioane, nu am vrut să mai aud de festivalul de la Mamaia. N-am să-i amintesc pe cei care nu au fost de acord să mă primească în concurs dacă nu dădeam bani, dar mărturisesc, m-au determinat să nu îmi mai doresc să mai fiu pe scenă, o bună bucată de vreme. Mi-am propus să renunț la muzică și m-am apucat serios de învățat. Așa am ajuns să termin dreptul”.
Cristinelle își propusese să nu se mai întoarcă niciodată în lumea cântecului, însă al doilea noroc al său s-a numit, de astă dată, Vali. Impresionat de vocea, dar și de drama pe care o trăise, acesta nu numai că a încurajat-o să cânte din nou, ci s-a oferit să îi fie impresar. S-a întâmplat ca în acele momente de cumpănă să îl revadă amândoi pe compozitorul Eugen Bertea la Antena 1, la o emisiune în care era sărbătorită Loredana Groza.
“Credeam că domnul Bertea murise deja, pentru că trecuse mult timp de când nu îl mai văzusem. L-am sunat imediat, iar el a rămas mirat să mă audă după atâta timp. Din acel moment, am revenit pe scenă. Domnul Eugen Bertea mi-a compus alte melodii și de atunci colaborez cu mai mulți compozitori, între care, cei mai apropiați sunt Eugen Ungureanu, Dan Ștefănică, Dumitru Jijie, Claudiu Bulete”, afirmă ea.
Cel de-al treilea album al său va cuprinde muzică house și va avea melodii semnate de binecunoscuți compozitori în domeniu.
Cristinelle nu se teme că pentru ea anii au trecut, nedreptățindu-o. Are aceeași dragoste de a cânta ca în copilărie. Cochetă, simplă și sfioasă precum priințesele crescute în turnuri, departe de răutățile și relele lumii, vrea să învingă. I-a trebuit mult să se adapteze cu viața reală din show bussines.
“Singura mea pasiune este muzica, dar, de ce să nu recunosc , până acum nu prea am cântat ceea ce mi-am dorit. Acum, trebuie să existe o coincidență fericită și pentru mine. Cred că a venit timpul. Poate și faptul că m-am născut în România a fost o neșansă. E greu să ajungi la compozitorii pe care ți-i dorești dacă nu ai bani. Eu nu voi face niciodată compromisuri pentru a cânta. Nu am cântat și nu voi cânta niciodată la nunți, restaurante sau baruri, deși mi s-a propus deseori. Am acceptat odată o invitație, dar ajunsă la fața locului, nu am putut să cânt. Le-am dat tot programul peste cap. Eu vreau să cânt în spectacole mari, cu artiști consacraț” mai spune, încheie Cristinelle.
“Am studiat cu domnul Marius Țeicu o vreme. El mi-a oferit negative foarte bune, datorită cărora am început să cânt pe scenă alături de mari artiști și actori. În acea perioadă, am înțeles că nu am banii necesari să fac muzică, pentru că șacalii stăteau la pândă, ca și acum. Oricât de mult talent ai avea, în orice domeniu, dacă n-ai parale, nu te ia nimeni în seamă în România”, spune ea.
Totuși a venit ziua în care l-a întâlnit pe Dinu Giurgiu. El îi compusese Mihaelei Runceanu piesa «Să fim copii», pe care Cristinelle o interpreta aproape la fel de bine precum profesoara ei. Compozitorul Dinu Giurgiu nu numai că i-a dăruit negativul melodiei «Vis romantic», pe care inițial o făcuse pentru Sanda Ladoși, dar a și trimis-o cu acesta la Radio și TVR Iași.
“Cu ajutorul doamnei Carmen Olaru, a domnilor Ioan Moraru și Corneliu Slătinaru, am debutat la Iași, am făcut primele înregistrări în radio și televiziune. Am realizat atunci primul meu videoclip, la piesa «Vis romantic». Filmările s-au făcut în parcul Copou din Iași și a trebuit să așteptăm să înflorească teii, să putem filma. Era în anul 1992”.
Prin redactorul radio Corneliu Slătinaru, Cristinelle a a juns să îl cunoască în anul 1999 pe compozitorul Eugen Bertea, care, după ce le descoperise și le promovase pe Loredana Groza, Carmen Rădulescu, Cristina Spătar, Alexandra Ungureanu, Mioara Feraru, a acceptat să se ocupe și de ea.
“Domnul Bertea m-a ascultat cum cânt, a spus că îi plac, apoi, din acea clipă mi-a prezentat piese care mi se potriveau. Cu toate că tatăl meu s-a împotrivit de această dată să îmi consolidez cariera muzicală, eu am mers înainte. Părinții mei voiau să mă vadă judecător, însă eu mi-am continuat drumul în muzică. Am realizat niște cântece reușite cu domnul Eugen Bertea. Melodiile «O dragoste perfectă» și «Lumea mea» au și videoclipuri. Cu ele am ajuns, grație domnului Nicolae Modreanu de la TVR 1 București, în emisiuni atât la televiziuni din București, cât și din țară”.
În 1997, Cristinelle a participat la festivalul de la Mamaia, cu piesa “Aveam nevoie de iubire”, compusă de Dan Ștefănică, pe versurile textierei Andreea Andrei. Înregistrările au fost făcute în studioul lui Ilie Micolov.
“Am luat prima preselecție, am dat bani, ca să merg mai departe. Apoi, când mi s-au cerut cu nerușinare 220 de milioane, nu am vrut să mai aud de festivalul de la Mamaia. N-am să-i amintesc pe cei care nu au fost de acord să mă primească în concurs dacă nu dădeam bani, dar mărturisesc, m-au determinat să nu îmi mai doresc să mai fiu pe scenă, o bună bucată de vreme. Mi-am propus să renunț la muzică și m-am apucat serios de învățat. Așa am ajuns să termin dreptul”.
Cristinelle își propusese să nu se mai întoarcă niciodată în lumea cântecului, însă al doilea noroc al său s-a numit, de astă dată, Vali. Impresionat de vocea, dar și de drama pe care o trăise, acesta nu numai că a încurajat-o să cânte din nou, ci s-a oferit să îi fie impresar. S-a întâmplat ca în acele momente de cumpănă să îl revadă amândoi pe compozitorul Eugen Bertea la Antena 1, la o emisiune în care era sărbătorită Loredana Groza.
“Credeam că domnul Bertea murise deja, pentru că trecuse mult timp de când nu îl mai văzusem. L-am sunat imediat, iar el a rămas mirat să mă audă după atâta timp. Din acel moment, am revenit pe scenă. Domnul Eugen Bertea mi-a compus alte melodii și de atunci colaborez cu mai mulți compozitori, între care, cei mai apropiați sunt Eugen Ungureanu, Dan Ștefănică, Dumitru Jijie, Claudiu Bulete”, afirmă ea.
Cel de-al treilea album al său va cuprinde muzică house și va avea melodii semnate de binecunoscuți compozitori în domeniu.
Cristinelle nu se teme că pentru ea anii au trecut, nedreptățindu-o. Are aceeași dragoste de a cânta ca în copilărie. Cochetă, simplă și sfioasă precum priințesele crescute în turnuri, departe de răutățile și relele lumii, vrea să învingă. I-a trebuit mult să se adapteze cu viața reală din show bussines.
“Singura mea pasiune este muzica, dar, de ce să nu recunosc , până acum nu prea am cântat ceea ce mi-am dorit. Acum, trebuie să existe o coincidență fericită și pentru mine. Cred că a venit timpul. Poate și faptul că m-am născut în România a fost o neșansă. E greu să ajungi la compozitorii pe care ți-i dorești dacă nu ai bani. Eu nu voi face niciodată compromisuri pentru a cânta. Nu am cântat și nu voi cânta niciodată la nunți, restaurante sau baruri, deși mi s-a propus deseori. Am acceptat odată o invitație, dar ajunsă la fața locului, nu am putut să cânt. Le-am dat tot programul peste cap. Eu vreau să cânt în spectacole mari, cu artiști consacraț” mai spune, încheie Cristinelle.
